De W. N. Arafat
Din Jurnalul Societatii Regale asiatic al
Marii Britanii şi Irlandei,
(1976), pp. 100-107.
Este foarte bine cunoscut ca la venirea islamului existau
trei triburi de evrei care traiau in Yathrib(mai tarziu Medina), de asemenea si
alte asezari evreiesti mai departe spre nord, cele mai importante dintre ele
fiind Khaybar si Fadak. Este de asemenea acceptat in general faptul ca la
inceput Profetul Muhammad(SAV) a sperat ca evreii din Yathrib, ca adepti ai
unei religii divine, vor arata intelegere fata de noua religie monoteista,
islam. Totusi, imediat ce aceste triburi au realizat ca islamul a fost
ferm stabilit si castiga putere, au adoptat o atitudine activa si ostila, si
rezultatul final al luptei a fost disparitia comunitatilor evreiesti din Arabia
proprie.
Biografiile Profetului, urmate mai tarziu de catre
istorici, ne spun ca Banu Qaynuqa si mai tarziu Banu Al-Nadir au provocat
musulmanii, si au fost asediati, si in schimb sa se predea le-au fost
incuviintata plecarea, luand cu ei toate posesiunile transportabile. Mai tarziu
Khaybar si Fadak au fost evacuati. Potrivit lui Ibn Ishaq din Sira, cel de-al
treilea trib evreiesc, Banu Qurayza s-au dat cu Qurashitii si aliatii lor, ceea
ce a facut din atacul asupra Medinei un esec in incercarea de a distruge
islamul. Aceasta, cea mai serioasa provocare pentru islam, a esuat, iar Banu Qurayza
au fost in schimb asediati de catre Profet(SAV). La fel ca Banu Al-Nadir, in
timp ei au capitulat, dar spre deosebire de Banu Al-Nadir, ei au fost subiecti
ai arbitrajului lui Sa’d b. Mu’adh, un membru al tribului Aws, aliat al lui
Qurayza. El a poruncit ca barbatii adulti sa fie omoriti, iar femeile si copii
sa fie transformati in sclavi. Prin
urmare, s-au săpat tranşee în piaţă, în
Medina, şi oamenii tribului Qurayza au fost
aduşi în grupuri şi le-au fost frante gaturile. Estimările celor
ucişi variază de la 400 la 900.
In examinare, detaliile istorisirii pot fi contestate. Se
poate demonstra ca estimarea ca 600 sau 800 sau 900 de barbati ai Banu Qurayza ca
au fost omorati cu sange rece, nu poate fi adevarata; ca este o inventie
ulterioara, si ca are ca sursa traditiile evreilor. Intr-adevar sursa
detaliilor in istoria tampurie a evreilor poate fi semnalata cu o
surprinzatoare acuratete. Sursa araba va fi acum intervievata, si contributia
informatorilor evreiesti va fi discutata. Credibilitatea detaliilor va fi
asadar evaluata, si prototipul in istoria timpurie a evreilor aratata.
Lucrarea cea mai recenta pe care o avem, cu cea mai larga
gama de detalii, este Ibn Ishaq’s Sira, biografia Profetului(SAV) facuta de el.
este de asemenea si unul din cele mai mult si vast citat. Mai tarziu istoricii
au desenat, si in cele mai multe cazuri au depins de el. Dar Ibn Ishaq a murit
in 151 AH, i.e. 145 de ani dupa evenimentul in discutie. Mai tarziu istoricii
pur si simplu au luat versiunea lui , omitand mai multe sau mai putine detalii,
si scapand din vedere lista lui nesigura de autoritati. In general au abreviat
istorisirea, care apare doar ca un eveniment in plus de raportat. In cele mai
multe cazuri interesul lor pare sa se sfarseasca acolo. Unii dintre ei sustin
ca nu sunt chiar convinsi, dar nu sunt pregatiti sa trateze mai departe
problema. Una din autoritati, Ibn Hajar, totusi, denunta aceasta poveste si
celelalte relatate ca ,,povesti ciudate”. Un contemporan al lui Ibn Ishaq,
Malik, juristul, il denunta direct pe Ibn Ishaq ca ,,un mincinos” si ,,un impostor”
doar pentru transmiterea de astfel de istorisiri.
Trebuie reamitit ca istoricii si autorii biografiei
Profetului(SAV) nu au aplicat regulile stricte ale ,,traditionalistilor”. Ei nu
au furnizat intotdeauna un lant de autoritati, pentru fiecare din ele care a
trebuit sa fie verificata ca verdict si cu certitudine cum ar fi fost de preferat sa transmita
raportul lui direct de la informat, si asa mai departe. Atitudinea vizavi de
detaliile biografice si vizavi de evenimentele timpurii ale islamului au fost
departe de a fi meticuloase decat atitudinea lor fata de traditiile Profetului(SAV),
sau intr-adevar fata de orice material relevant pentru jurisprudenta.
Intr-adevar registrul lui Ibn Ishaq despre asediul orasului Medina si caderea
tribului Banu Qurayza este asamblat de el din informatia venita de la o
varietate de persoane numite de el, inclusiv musulmanii descendenti ai evreilor
lui Qurayza.
Impotriva acestor tarzii si incerte surse trebuie plasata
o singura sursa autentica si contemporana in intregime, si anume Sfantul Quran.
Iata aici referinta in capitolul 33:26:
El i-a coborât din întăriturile lor pe
aceia dintre oamenii Cărţii care le-au susţinut din urmă (pe alianţe) şi le-a
aruncat groaza în inimi. Atunci voi i-aţi ucis pe unii şi i-aţi înrobit pe
alţii.
Nu
exista nici o referinta la numere (numarul de morti sau inrobiti).
Ibn Ishaq stabileste sursa sa directa ca si cum el
deschide un capitol relevant in asediul Medinei. Acestea au fost: un client al
familiei Al-Zubayr si altii care el nu i-a suspectat”. Ei au pus parti ale
istoriei in autoritatea lui Abdullah b. Ka’b b. Malik, al Zuhri, ‘Asim b. ‘Umar
b. Qatada, ‘Abdullah b. Abi Bakr, Muhammad b. Ka’b din tribul Qurayza, si altii dintre oamenii nostrii invatati.
Fiecare din acestea au contribuit la istorisire, in asa fel ca versiunea
istoriei lui Ibn Ishaq este suma totala a unor rapoarte colective, asamblate
impreuna. Asa cum atesta o scrisoare de mai tarziu Ibn Ishaq citeaza un alt
descendent al lui Qurayza, ‘Attyya pe nume, care a fost salvat si in mod direct
un anumit descendent al lui al-Zabir b. Bata, un proeminent membru al tribului
Qurayza care figureaza in naratie.
Istorisirea se deschide cu o descriere a efortului numiţilor lideri evrei
de a organiza o alianţa de forte ostile împotriva musulmanilor. Liderii numiţi
inclusiv trei din Banu al-Nadr si doi din tribul lui Wa’il, un alt trib
evreiesc; impreuna cu alti adepti ai triburilor evreieşti nenumite. După ce a
convins triburile beduine vecine
de Ghatafan, Murra, Fazara, Sulaym, şi
"Ashja să aibă acces la arme, au procedat acum
la Mecca , unde au reuşit să convingă Quraysh.
După ce a adunat o forţă de asediu, unul dintre
liderii tribului Nadir, Huyayy b. Akhtab, in vigoare
forta el insusi pe cel de-al treilea trib evreiesc inca in Medina, Banu
Qurayza, si, impotriva mai bunei judecati a liderului lor Ka’b b. Asad, el i-a
convins sa rupa credinta cu Profetul(SAV) in speranta ca e prezentat ca o
certitudine, ca musulmanii nu se vor ridica impotriva fortelor atacante si ca
Qurayza si alti evrei vor fi restaurati in independenta suprematie. Asediul
Medinei a esuat si triburile evreiesti au suferit pentru participarea lor la
intreaga operatiune.
Atitudinea invatatilor si istoricilor fata de versiunea lui Ibn Ishaq a
fost fie una de automultumire, cateodata amestecata cu incertitudine, sau cel
mult in doua cazuri importante, unul de condamnare si unul de respingere
directa.
Atitudinea de complacere este aceea de a accepta biografia Profetului(SAV)
si istoriile campaniilor ca primite de generatiile de mai tarziu fara o grija
meticuloasa sau aplicarea criteriului critic pe care colectorii traditiilor sau
juristii au fost angajati. Nu era necesar sa se verifice veridicitatea
autoritatilor cand transmitand sau inregistrand parti ale istorisilor vietii
Profetului(SAV) nu era esential sa se furnizeze un continuu lant de autoritati
sau chiar sa se dea autoritati deloc. Acest lucru este evident in Sira lui Ibn
Ishaq. Pe de alta parte autoritatea de incredere si o linie continua a
transmiterii erau esentiale cand legea era o problema. Din cauza aceasta Malik
juristul nu l-a avut in vedere pe Ibn Ishaq.
Cineva gaseste acestea, ca istoricii de mai tarziu si chiar si exegetii fie
repeta chiar cuvintele lui Ibn Ishaq sau fie abreviaza intreaga poveste.
Istoricii i-au dat ca si cum ar fi o receptie la rece. Chiar si Tabari, aproape
150 de ani dupa Ibn Ishaq, nu incearca sa gaseasca o alta versiune a istoriei
asa cum o facea de obicei. El pune la indoiala pana si cuvintele sale pe
care le foloseste, ,,waqidi „ presupus (za’ama) cum ca Profetul(SAV) ar fi pus
sa se sape transee”. Ibn al-Qayyim in Zad al-ma’ad face doar scurte referinte
si ignora cu totul problema cruciala a numerelor. Chiar si Ibn Kathir pare sa
aibă o indoiala generala in mintea sa pentru ca el duce problema pina la
punctul ca povestea a fost spusa intr-o ,,buna autoritate” de catre A’isha.
Departe de o usoara automultumire sau acceptare indoielnica a istoriei in
sine, Ibn Ishaq ca autor a fost de fapt subiectul devastatoarelor atacuri ale invatatilor,
contemporani sau tarzii, in doua acute in particular. Una a fost
includerea lui
necritică în Sira sa la atâta
de falsa sau falsificata poezie , iar alta
acceptarea sa necritica a unei asa povesti ca aceea a
sacrificarii lui Banu Qurayza.
Contemporanul sau, traditionalistul si jursitul Malik, la numit fara
echivoc un mincinos si un impostor, care transmte povestile sale de la evrei.
In alte cuvinte, aplicand propriul criteriu, Malik a atacat veridicitatea
surselor lui Ibn Ishaq si a respins abordarea lui. Intr-adevar, nici lista de
informatori a lui Ibn Ishaq si nici metoda de colectare si asamblare a
acestei povestiri nu va fi acceptabile pentru juristul Malik.
La o varsta tarzie Ibn Hajar a explicat punctul lui Malik in condamnarea lui
Ibn Ishaq. Malik, a spus el, l-a condamnat pe Ibn Ishaq pentru ca a facut un
scop in a cauta descendentii evreilor din Medina pentru a obtine de la ei date
despre campania Profetului asa cum au pronuntat stramosii lor. Atunci Ibn Hajar
a respins povestile in chestiune in termenii cei mai duri: ,,astfel de povesti
ciudate precum povestea lui Qurayza si al-Nadir.” Nimic nu ar putea fi mai
condamnabil decât această respingere.
Impotriva surselor tarzii si incerte
pe de o parte, si pe de alta parte a autoritatilor condamnabile, trebuie
stabilita unica sursa autentica si contemporana: Sfantul Quran. Acolo,
referinta din capitolul 33:26 este foarte scurta:
El i-a coborât din
întăriturile lor pe aceia dintre oamenii Cărţii care le-au susţinut din urmă
(pe alianţe) şi le-a aruncat groaza în inimi. Atunci voi i-aţi ucis pe unii şi
i-aţi înrobit pe alţii.
Exegetii si traditionalistii tind pur si simplu sa repete povestea lui Ibn
Ishaq, dar referinta din Quran poate fi a celor care chiar au participat in
lupta. Aceasta este o declaratie despre batalie. Ii priveste pe cei care au
luptat. Unii dintre acestia au fost ucisi, iar altii au fost luati prizonieri.
Unii ar crede ca daca 600 sau 900 de oameni ar fi fost ucisi in aceasta
maniera semnificatia evenimentului ar fi mai grozava. Atunci ar fi existat o
referinta mai clara in Sfantul Quran, o concluzie trebuie trasa si o lectie de
invatat. Dar atunci cand doar liderii vinovati au fost executati, ar fi normal
de asteptat o referinta scurta.
Cam atat despre surse: ele n-au fost nici dezinteresate nici de incredere;
iar raportul a fost foarte tarziu in timp. Acum pentru poveste. Motivele
respingerii povestii sunt asa cum urmeaza:
1.
Asa cum s-a
stabilit mai sus, referinta la poveste in Quran este extrem de scurta, si nu
exista nici o indicatie asupra numarului celor ucisi ca un numar mare. In
contextul unei batalii referinta este a celor care chiar au luptat. Quran este
singura autoritate pe care istoricii ar accepta-o fara ezitare sau dubiu. Este
un text contemporan, si pentru cele mai concludente motive ceea ce avem este
versiunea autentica.
2.
Regula in islam
este sa pedepsesti doar pe cei responsabili pentru razvratire.
3.
Sa ucizi u asa
mare numar de oameni este diametral opsu sensului Islamic al justitiei si
a principiilor de baza care sunt stabilite in Quran- in special in versul:
,,Nici un suflet n-ar trebui sa suporte povara altuia.” Este evident in istoria
ca liderii erau numerosi si bine cunoscuti. Ei au fost numiti.
4.
Este de
asemenea impotriva regulei Quranice privind prizonierii de razboi, care este:
fie le va fi garantata libertatea, fie le va fi permisa rascumpararea.
5.
Este improbabil
ca Banu Qurayza ar trebui sacrificati cand alte grupuri de evrei care
capitulasera inainte de Banu Qurayza si dupa ei, au fost tratati cu ingaduinta
si li s-a permis sa plece. Intr-adevar Abu ‘Ubayd b sallam relateaza in a lui
Kitab al-amwal ca atunci cand Khaybar a cazut in mainile musulmanilor erau
dintre rezidentii unei familii particulare sau clan care s-au deosebit
prin abuz excesiv asupra Profetului. Si totusi la acea ora Profetul li
s-a adresat in cuvinte care nu erau mai mult decat o mustrare: ,,Fii ai lui Abu
al-Huqayq (le-a spus el) eu am cunoscut gradul ostilitatii voastre fata de
Dumnezeu (Allah) si apostolul Lui, totusi aceasta nu ma opreste sa va tratez
asa cum i-am tratat si pe fratii vostrii.” Asta a fost dupa capitularea lui
Banu Qurayza.
6.
Daca inr-adevar
atatea sute de oameni au fost ucisi in piata, si transee au fost sapate pentru
operatie, este foarte ciudat ca nu a ramas nici o urma la toate astea, nici un
semn sau cuvant care sa indice locul si nici o referinta a unei marci vizibile.
7.
Daca aceasta
sacrificare ar fi avut loc cu adevarat juristii ar fi adoptato ca pe un
precedent. In realitate s-a intamlat contrariul. Atitudinea juristilor si
relugile lor au fost mai mult conform regulei Quranice in versul : ,,Nici un
suflet n-ar trebuit sa indure povara altuia.”
Intr-adevar Abu ‘Ubayd b. Sallam relateaza un
incident foarte semnificativ in cartea sa Kitab al-anwal, care, trebuie notat
ca este o carte a jurisprudentei, a legii, nu o sira sau o biografie. El ne
spune cum ca pe vremea imamului al-Awza’I a fost un caz de tulburare printre
Oamenii Cartii in Lebanon cand ‘Abdullah b. ‘All era un guvernator regional. El
a pus capat razvratirii si a ordonat comunitatii in cauza sa fie mutata in alta
parte. Al-Awza’I in capacitatea sa ca lider jurist a obiectat imediat.
Argumentul sau era faptul ca incidentul nu a fost rezultatul acordului unanim
al comunitatii. “Din cate stiu eu (s-a certat spunand ca) nu este o regula a
lui Dumnezeu (Allah) ca Dumnezeu (Allah) ar trebui sa pedepseasca majoritatea
pentru greseala catorva, ci sa pedepseasca cativa pentru greseala majoritatii.
Acum, daca imamul al-Awza’I ar fi acceptat povestea sacrificarii lui Banu
Qurayza, el ar fi tratat aceasta ca pe un precedent si n-ar fi venit cu un
argument impotriva Autoritatii, reprezentata de ‘Abdullah b. ‘Ali. Al-Awza’I ar
trebui reamintit, a fost un tanar contemporan cu Ibn Ishaq.
8. In povestea lui Qurayza putine persoane au fost pomenite ca ar fi fost
supuse la moarte, unii dintre care au fost descrisi ca fiind activi in
ostilitatea lor. Este o conlcuzie rezonabila ca aceia au fost care au condus
rascoala si care au fost pedepsiti consecvent, si nu intregul trib.
9. Detaliile date in poveste clar si necesar implica o cunosatere interna
printre evreii insisi. Cam astea sunt detaliile consultarii lor cand au fost
asediati, discursul lui Ka’b b. Asad ca lider al lot, si sugestia de a omori
femeile si copiii lor, ca apoi sa lanseze un ultim atac disperat impotriva musulmanilor.
10. Asa cum descendentii lui Qurayza ar fi dorit sa ii glorifice pe
ascendentii lor, la fel si descendentii lui Madanese s-au conectat cu
evenimentul. Se poate observa ca daca partea povestii care priveste judecata
lui Sa’d b. Mu’adh impotriva lui Qurayza, a fost transmisa de la unul din
descendentii sai directi. Potrivit acestei parti Profetul i-a spus lui
Mu’adh:”Ai pronuntat judecta lui Dumnezeu (Allah) asupra lor (ca fiind
inspirate) din Sapte Voaluri.”
Este foarte bine cunoscut ca pentru scopuri de glorificare a ascendentiilor
lor sau curatarea celor care au fost potrivnici islamului la inceput, multe din
povesti au fost iventate de generatiile urmatoare si multe din versuri au fost
falsificate, o mare parte din cele transmise de catre Ibn Ishaq. Povestea si
declaratia privindu-l pe Sa’d sunt un asemenea detaliu.
11.Alte detalii sunt dificil de acceptat. Cum ar putea atatea sute de
oameni sa fie incarcerati in casa unei femei din Banu al-Najjar?
12. Povestea triburilor evreiesti dupa stabilirea islamului nu sunt chiar
clare. Idea ca au plecat toate de la fata locului pare sa aiba nevoie de
revizuire, asa cum se vede din examinarea surselor. Spre exemplu, in cartea lui
,,Jamharat al-ansab”, Ibn Hazm ocazional se refera la evrei ca inca locuind in
Medina . In doua locuri al-Waqidi mentioneaza evrei care erau inca in Medina
cand Profetul pregatea marsul impotriva lui Khaybar – i.e. dupa presupusa
lichidare a celor trei triburi, inclusiv Qurayza. Intr-un singur caz zece
evrei Madanezi s-au alaturat cu adevarat Profetului in marsul spre Khaybar, si
in celalalt caz evreii care au facut pace cu ei in Medina erau extrem de
ingrijorati cand el pregatea atacul lui Khaybar. Al-Waqidi explica cum ca ei au
incercat sa previna plecarea oricarui musulman care le datora bani.
Intr-adevar Ibn Kathir duce problema pina la punctul ca ‘Umar i-a exclus
doar pe acei evrei ai lui Khaybar, care nu facusera pact de pace cu Profetul.
Ibn Kathir atunci procedeaza la explicarea ca la o data mult mai tarzie, i.e.
dupa anul 300A.H., evreii lui Khaybar au pretins ca ei au avut in posesia lor
un document care ar fi dat de Profet si care ii scuteste de la taxa de impozit.
El a spus că unii oameni de ştiinţă au fost luati de
către acest document, astfel încât ei au hotărât că evreii
din Khaybar ar trebui să fie exceptati. Cu toate acestea,
asta a fost o scrisoare falsificata si refuzata in detaliu. Citeaza persoane
care sunt deja decedate, utilizeaza termeni tehnici care s-au descoperit mult
mai tarziu, pretinde ca Mu’awiya b. Abi Sufyan i-a fost martor , cand de fapt
el nici macar nu era convertit la islam la acea vreme, si asa mai departe.
Deci sursa reala a acestei povesti
de neacceptat a sacrificarii a fost descendentii evreilor din Medina , de la
care Ibn Ishaq a luat aceste povesti ciudate. Ibn Ishaq a fost aspru criticat
pentru acest lucru de catre alti invatati si istorici si a fost numit de catre
Malik drept un impostor.
Sursele de povestii sunt, prin urmare, extrem
de îndoielnice şi detaliile sunt diametral opuse spiritului Islamului şi a
normelor Sfantului Quran pentru a face povestea
credibilă. Autoritatea credibilă lipseşte, şi
dovezile circumstanţiale nu o suporta. Acest
lucru înseamnă că povestea este mai mult
decât îndoielnică.
Oricum, povestea, in viziunea mea, isi
are originile in evenimentele timpurii. Se poate demonstra că aceste
poveşti similare reproduse , care au supravietuit
din contul revoltei evreilor
împotriva romanilor, care sa încheiat în distrugerea
templului în anul 73AD, noaptea zeloţilor evrei şi sicarii la cetatea de piatra
Masada, şi lichidarea finală
a asediului. Povestiri ale experientei lor, au fost
transmise in mod natural de către supravieţuitori evrei care
au fugit spre sud. Într-adevăr, una dintre
cele mai plauzibile teorii a originii evreilor
din Medina este că au venit după războaiele
evreiesti . Aceasta a fost teoria preferată
de profesorul Guillaume (mai tarziu).
Asa cum e bine stiut, sursa
detaliilor razboaielor evreiesti este Flavius Josephus, el insusi evreu si
martor contemporan care a tinut birou sub romani, care n-a aprobat anuite
actiuni pe care unii rebeli le-au comis, dar care n-a renuntat niciodata sa fie
un evreu de inima. Este in inscrisurile sale ceea ce am citit in detalii care
sunt aproape similare co cele transmise in SIra despre actiunile de rezistenta
a evreilor, cu exceptia ca acum vedem responsabilitatea plasata asupra
musulmanilor.
Luand in considerare detaliile
povestii lui Banu Qurayza asa cum au fost spuse de catre descendentii acelui
trib, notam urmatoarele detalii similare in acontul lui Josephus:
1.
Potrivit lui Josephus, Alexander,
care a domnit in Ierusalim inainte de Irod cel Mare, a atarnat de cruci 800de
evrei captivi, si le-a sacrificat sotiile si copii in fata ochilor lor.
2.
Similar, un numar mare au fost ucisi
de catre altii.
3.
Detalii importante ale celor doua
povesti sunt remarcabil similare, in special numarul celor ucisi. La Masada
numarul celor care au murit la final era 960. Capetele-incinse Sicarii care au
fost eventual ucisi de asemenea a fost numarat la 600. Citim de asemenea ca
atunci cand au atins punctual disperarii au fost abordati de catre liderul
Eleazar(mai précis Ka’b b. Asad s-a adresat lui Banu Qurayza), care le-a
sugerat sa omoare femeile si copiii lor. La punctual limita al disperarii s-a
propus un plan de a se omori unul pe altul. În mod clar similitudinea de
detalii este cea mai izbitoare. Nu numai ca
sunt sugestii de sinucidere în masă similară, dar chiar
şi numerele sunt aproape aceleaşi. Chiar şi aceleaşi
nume apar în ambele
conturi. Există Phineas, şi Azar B. Azar,
la fel ca Eleazar, adresat evreilor asediaţi în Masada.
Exista intr-adevar mai mult decat o
simpla similitudine. Iata aici prototipul- intr-adevar, eu as sugera, originea
povestii lui Banu Qurayza, pastrata de descendentii evreilor care au fugit in
sudul Arabiei dupa razboaiele evreiesti, doar cum Josephus a inregistrat aceasi
poveste pentru Lumea Clasica. O generatie mai tarzie a descendentilor au impus
detalii ale asediului de la Masada in povestea asediului lui Banu Qurayza,
poate confundand o traditie a indepartatului lor trecut cu una din istoria lor
mai putin departata. Mixture furnizata de povestea lui Ibn Ishaq. Cand
musulmanii istorici au ignorat sau au transmis-o fara comentariu sau cu un
interes minim, ei doar au exprimat lipsa de entuziasm pentru o poveste ciudata,
asa cum a numit-o Ibn Hajar.
Un ultimul punct. Dat fiind cele de mai sus scrise mai
intai, am văzut rapoarte ale unui document dat in
august 1973, la Congresul Mondial de Studii Iudaice de
Dr.Weiss Trude-Rosmarin, în care
ea contestă afirmaţia Josephus, că "960 de evrei
asediaţi s-au sinucis la Masada. Acest lucru este
foarte interesant, deoarece, în povestea lui Banu Qurayza
cei 960 sau evreii au refuzat sa comita suicid. Cine stie, poate ca povestea
lui Banu Qurayza este o forma mai precisa a versiunii originale.
Traducere ,corectarea si adaptarea :
sora Rahman & sora Lavinia
